De curând, mi-am dăruit o carte. De fapt, mai multe, dar una dintre acestea e dicționarul cu numele din titlu, scris de Chris Simion-Mercurian. Nu regret achiziția și mi-a plăcut mult tot ceea ce am găsit în acesta. Dar... fiindcă întotdeauna există -se pare- și un dar..., ceea ce nu mi-a plăcut și chiar m-a necăjit e faptul că e scris de mână. De mâna celei care-l semnează. Și dumneaei nu scrie foarte frumos și nici întrutotul citeț, așa că lectura mi-a fost cam... frustrantă, în pofida conținutului, care chiar merită.
Iată și câteva citate, sau lecții de viață, pe care mi le-am însușit, citindu-l:
„Acum e tot ce am.”
„Admirație, atracție, atenție - 3 componente ale unei relații veritabile.”
„Bătrânețe mai înseamnă și liniște.”
„Bunătate = să dai din mai bunul tău.”
„Bumerang - Ai grijă ce arunci!”
„Băutura există pentru cei care nu știu să se îmbete fără ea.”
„CE n-am apucat să facem, de fapt, nu era necesar.”
„CEC ÎN ALB e atât încredere, cât și inconștiență.”
„DĂ prima șansă pentru celălalt, a doua pentru tine!”
„Dumnezeu e în noi.”
„Excluderea e eliberarea căreia-i urmează și vindecarea.”
„Folositor ne e tot ce trăim.”
„Finalul începe când dispare misterul.”
„Găsim tot ce ne trebuie.”
„Graba orbește.”
„Grav e ce fură bucuria.”
„Hotărăște pentru tine, sau ca și pentru tine!”
„Hocus Pocus, totul poate dispărea într-o clipă, ca prin magie!”
„Hrana e ceea ce te ține în viață, nu ce te satură.”
„Ieri nu are ce căuta în prezent.”
„Iertarea formează duo doar cu iubirea.”
„Înainte, nu înapoi!”
„Jarul neîntreținut se stinge.”
„Kilogramele de pe suflet ne țin pe loc.”
„Locul tău în lume reprezintă menirea ta pe Pământ.”
„Lumea e cum o vezi și se schimbă odată cu tine.”
„Minuni sunt peste tot în jurul nostru.”
„Ocupă-te să nu fii ocupat, ci liber!”
„Pune punct la timp, nu virgulă. Virgulele nasc în noi monștri.”
„Poți tot ceea ce vrei.”
„Repetă ce-ți face bine!”
„Simte în loc să gândești!”
„Seninătate. A chipului.”
„Șandramaua cade uneori pur și simplu.”
„Tăcerea e bună doar când e clară.”
„Trebuie? Nu, nimic nu trebuie.”
„Trezește-ți creierul!”
„Un pas greșit te poate duce într-o direcție bună.”
„Ura și iubirea au aceeași sursă.”
„Viața e frumoasă dacă ți-o faci așa.”
„Vindecarea se întâmplă în confruntare, nu în fugă.”
„Ziua bună se simte la finalul său.”
-ZÂMBEȘTE! 😊