Translate

sâmbătă, 25 iunie 2022

Se povestește...

 ...că a fost odată, demult, tare demult, când lumea și magică în parte era, un tărâm fermecat, născut dintr-un gând nerostit, dar îndelung procesat de un... muritor. 

Și trăiau în acel tărâm tot felul de făpturi ...dintre care unele se mai regăsesc acum doar în basmele noastre. Mă refer, desigur, la preafrumoasele zâne, la simpaticii spiriduși, la bunii unicorni, la pegașii cei cutezători, dar și la alte creaturi despre care am mai citit sau pe care i-am mai văzut în filme, cu toții, și nu numai prin copilărie... 

În lumea lor cea minunată, nu exista și un cineva care să-i conducă, ci ei locuiau acolo într-o armonie deplină, iubindu-se și ajutându-se unii pe alții, ca niște vecini buni ce-și erau, dar și spirite înrudite prin magia ce-i lega. Auziseră cu toții și despre lumea oamenilor, ce avea regi și împărați, dar conceptele acestea le erau lor străine, fiindu-le și greu de imaginat ori de cuprins cu mintea lor cea imaculată o astfel de viață din care să lipsească buna sau chiar minunata lor înțelegere. 

Povestea noastră începe într-o frumoasă zi de primăvară, cu pomi înfloriți și cu câmpul înveșmântat într-un covor de floricele, majoritatea albe. 


Și într-o căsuță tot albă, legată de o alta la fel prin acoperișurile lor cele roșii, locuia o pisică neagră. Nu era o felină obișnuită, după cum pesemne c-ați și ghicit, ci o vrăjitoare - una bună, ce împrumutase acest chip doar pentru a se bucura de trupul său, înnobilat acum cu frumusețea, grația și flexibilitatea aferente. Dar și pentru a fi asemenea surorii sale, care era tot o pisicuță, doar că albă, și stătea în casa geamănă din povestea noastră. 

Zi de zi, Milica (fiindcă acesta era numele vrăjitoarei bune, sau Mili - cum o mai numeau cei dragi ei) se plimba de-a lungul râului ce curgea prin apropiere, mai așezându-se, uneori, și meditând la umbra unui pom, ce se afla la capătul celălalt al podului de peste râu de casa sa. 

Sora ei, Mițuca (sau Mița, pentru amici), n-o însoțea niciodată în aceste preumblări, ea fiind o altă fire, care nu prea agrea solitudinea, ci iubea socializarea, ce-o împlinea pe ea, nu numai la nivel emoțional. Cu cine stătea Mița la povești vă întrebați acum? Păi, cu alte pisici, desigur, sau cu nimfele pădurii câteodată, ori cu zgubiliticii spiriduși, când îi mai întâlnea prin calea sa, dar și cu vântul cel hoinar, sau cu florile... Da, da, da, pe acolo, toate aveau grai și încă unul dulce, dar și o mulțime de povești frumoase de împărtășit, iar asta, întotdeauna. Și Mița noastră, ei bine, era o scriitoare, dar totodată și bibliotecara Lumii Fermecate, având deja o colecție impresionantă de cărți, de care se putea bucura toată suflarea și cititorii ei pasionați fix asta și făceau, trecând aproape cotidian pe la bibliotecă. 

Revenind la Milica și la acea dimineață frumoasă de primăvară, vă voi spune acum ce întâmplare deosebită i-a fost ei dat să trăiască și cum totul a pornit de la un vis...altfel. 

Se făcea că se trezise - fără a ști cum și nici de ce - în lumea oamenilor. Iar acolo nu numai că ea nu mai era o felină, ci un om, dar nici puteri magice nu mai avea, ceea ce-i părea de-a dreptul înfricoșător, simțindu-se lipsită de apărare. Privi în jur și constată că se afla într-o cameră micuță, mobilată minimalist, având numai un pat rotund, un dulap înzidit, o măsuță de toaletă cu o oglindă încorporată și un scaun în fața celei din urmă. Ferestrele mari, ce substituiau unul dintre pereții camerei, băteau spre o terasă cu trepte ce duceau la marea cea mare, pierzându-se în valurile acesteia. Coborî degrabă din pat și, când se zări în oglindă, văzu că arăta la fel ca ea însăși în varianta umană. Se îndreptă spre întinderea de apă ce se deschidea înaintea sa, dorindu-și tare mult acum să se scalde în mare. Numai că, pe măsură ce înainta, marea se tot îndepărta la rându-i și, deodată, constată că nu mai era singură pe drumul său, ci un tânăr cu plete întunecate pășea alături de ea, din când în când, privind-o și zâmbindu-i cu drag, ca unei prietene bune și adevărate. Îi părea tare cunoscut bărbatul acela, dar oare de unde? La un moment dat, chiar în fața lor, s-a căscat o prăpastie adâncă și atunci, ea s-a oprit brusc, însă, el - neatent, a căzut în aceasta. L-a mai auzit doar strigându-i: 

-Te rog, vino după mine, draga mea dragă, salvează-mă...! 

Și apoi s-a trezit. 

Iar acum, ieșise din casă, se așezase pe malul râului, dar gândul îi zbura tot la tânărul acela din vis și se întreba, iar și iar, oare de ce i s-a arătat el ei și ce-ar trebui să facă ea acum? Să meargă în lumea oamenilor și să-l caute, aventurându-se pe acel tărâm unde nu mai avea magia alături de ea, ca pavăză neprețuită? Respinse acest gând, pentru un timp, însă mai apoi, cum nu-i dădea pace, înțelese că-i musai să aleagă aventura, de îndată ce nu-și mai putea regăsi deloc liniștea... 

Își luă rămas bun de la Mița (care nici nu încercă s-o oprească, înțelegând cât de important era pentru ea) și porni la drum. Vorba vine, fiindcă doar clipi și se trezi -de îndată- la marginea tărâmului fermecat. 

-Ei, acu-i acu!, își zise fata. 

Clipi încă o dată și se transformă instantaneu într-o tânără cu părul negru ca abanosul și lung până aproape de călcâie. Purta o rochie albă de in, lungă și vaporoasă, iar în picioare, niște pantofi din aceeași pânză, cu talpă împletită și joasă, pentru a-i simți cât mai confortabili. 

Lumea oamenilor era despărțită de tărâmul magic doar de o perdea din abur, dar care se vedea numai dinspre locul unde se afla Mili acum. Știa asta și, totodată, faptul că s-ar putea să nu mai găsească vreodată calea înapoi către casa ei, sau că i s-ar mai putea întâmpla cine știe ce alte grozăvii dincolo. Știa, însă, gândul la zâmbetul cel frumos al tânărului din vis și amintirea glasului său deznădăjduit o hotărâră să facă acel prim pas în lumea cea lipsită atât de magie, cât și de numai binele cu care era ea dintotdeauna obișnuită. 

Și iat-o dincolo! Inima îi bătea să-i spargă pieptul, deja îndoindu-se că ar fi ales înțelept, dar nu mai era cale de întoarcere acum, așa că fata păși cu curaj înainte. Dar pasul său, altădată ușor ca un fulg, mai ales când se afla în trup de felină, se simțea acum greu, de parcă pietre de moară ar fi cărat după dânsa... Se privi pe sine și constată îngrozită că trupul nu-i mai era tânăr, ci matur și chiar foarte aproape de bătrânețe, după cum îi arătau mâinile. Și suplețea și-o pierduse, acum arătând spre rotunjoară, iar părul ei cel lung și frumos era doar până la umeri acum și-i părea cam aspru la atingere. Se îndreptă grăbită către lacul ce se zărea în fața sa, pentru a se privi în oglinda acestuia. Din apă o privea însă o necunoscută, care nu aducea decât un pic cu aceea ce fusese ea nu mai devreme de câteva minute. Se prăbuși în iarbă și începu, pe dată, a plânge amarnic, șocul resimțit fiind unul prea mare și întrutotul neprevăzut. 

Deodată, simți două mânuțe de copil, care încercau zadarnic a-i da mâinile ei la o parte de la ochi și auzi un glăscior gingaș ce-i spuse: 

-Nu mai pânge...! Pângi fiindcă ești singulă? Nu mai ești, uite, acum sunt și eu aici, cu tine! Și nu te voi pălăsi... niciodată!! 

Ridică ochii în direcția vocii aceleia și-și șterse degrabă lacrimile, cu mânecile rochiei, pentru a-l vedea mai bine pe puști. Acesta avea doi sau trei anișori și îi zâmbi de cum îi întâlni privirea. 

-Cum te cheamă pe tine, puiule?, îl întrebă ea.

-Michi, răspunse ștrengarul și-i întinse mânuța. Dal pe tine? 

-Milica. Sau Mili, cum îmi mai spun prietenii... 

-Mili... țe mult îmi pace!! Vlei să fii mămica mea? Eu nu am mămică...a mulit...și tata...tata a pecat... 

-Unde a plecat?, îl întrebă, observând uimită, de-abia acum, că băiețelul seamănă destul de mult cu bărbatul din visul ei.

-Nu știu. Eu m-am tlezit și nu ela. Apoi, te-am găsit pe tine. 

-Și unde locuiești tu, Michi? 

-Uite, acolo, în casa aceea, îi răspunse arătându-i cu brațul întins o căsuță ce se afla la câțiva pași în spatele ei și în direcția pe unde se presupunea că era perdeaua de abur ce despărțea cele două lumi. Acum, însă, văzu doar acea căsuță, iar în spatele acesteia se întindeau doar plaja și marea cea mare. 

În lumea ei magică, pe acolo, se afla un câmp deschis, acoperit cu mii de flori frumoase și -mai ales, vorbărețe. Înțelese de îndată că drumul înapoi, dacă acesta mai exista, nu mai era tot pe acolo și că ea urma să-l descopere, pesemne, după îndelungi căutări... 

Se ridică atunci în picioare și porni împreună cu Michi spre casa lui, ținându-l pe băiețel de mânuță. Ce altceva ar fi putut face? Odată ajunși înăuntru, văzu pe o policioară o fotografie din care îi zâmbeau trei chipuri ce-i păreau vag cunoscute. Apropiindu-și poza de ochi, descoperi că și vederea i se încețoșase, tot ca o consecință a vârstei mai înaintate, așa că o îndepărtă un pic, atât cât să i se clarifice imaginea aceea și fu uimită de ce văzu. În poză erau tânărul din visul ei, Michi și ea însăși, dar tânără. 

-Mami, tati și cu mine suntem acolo în poză, o lămuri copilul. 

-...și când sau cum a murit mămica ta? 

-Nu știu. Eu m-am tlezit și mama nu mai ela. Apoi, tati mi-a zis c-a mulit... 

-Și s-a întâmplat demult? 

-Nu demult... Cled că ieli.

-Ieri? Și tati zici c-a plecat azi? 

-Da, chial așa! Eu m-am tlezit și... 

-...el nu mai era, iar apoi m-ai găsit pe mine. 

-Da! De unde vii tu? 

-Din altă lume, iar povestea mea e una de neimaginat și ți-o pot spune, dacă vrei. 

-Vleau, vleau, spune-mi-o!! 

-Ei bine, se povestește că lumea mea a fost creată de cineva din această lume și c-ar fi luat naștere doar dintr-un gând nerostit și îndelung procesat. 

-Și ține l-a gândit? 

-Nu știu, puiule, dar cred că e cineva din familia ta. Mai multe vom descoperi (poate) împreună, pe măsură ce eu îmi voi spune povestea. Sau - cine știe? - poate că ni se va revela răspunsul altcumva, într-un mod de neimaginat până în acel moment... 

Și începu a povesti Milica noastră, mai întâi descriindu-i băiețelului farmecul lumii și al vieții sale de până mai ieri, pe care ea însăși le lăsase în urmă, simțind că-i musai să facă asta și încă nemaizăbovind nici măcar o clipă. Și Michi a ascultat-o cuminte, sorbindu-i vorbele, iar apoi au tăcut amândoi, un timp mai îndelungat, privindu-se în ochi și comunicând doar cu aceștia. 

La un moment dat, femeia se scutură ca de un gând oarecum straniu și spuse: 

-Cred că eu sunt mama ta bună, puiule drag, și c-am creat dintr-un gând nerostit lumea aceea magică, în care am și trăit apoi mai mulți ani, deși pe aici au trecut doar două zile... Mai cred că tatăl tău a plecat în căutarea mea și că m-a găsit doar în vis și asta chiar înainte de a se pierde pe sine... Nu știu de ce nu-mi amintesc nici un pic din viața mea de dinainte de-a ateriza în Lumea Fermecată, dar uitarea a fost pesemne și ea parte din gândul ce m-a renăscut pe acele meleaguri de poveste. Dar cel mai de neînțeles îmi pare c-am putut să uit de existența ta, scumpul, dragul meu Michi...? Ah, cât mi-aș dori... nu să înțeleg, ci doar să pot întoarce timpul, să mai fim iarăși noi trei, împreună și așa de fericiți cum eram în poza aceea de pe etajeră!!

-Poți întoalce timpul!

-Ce tot spui acolo? Cum?! 

-Simplu: tot așa cum ai cleat ațea lume felmecată.... Concentlează-te pe noi... să fim împleună! 

Auzind cuvintele înțelepte ale puiului de om, Milica îl luă în brațe pe acesta și închise ochii strâns, dorindu-și mult, mult de tot... și gândindu-se: 

Dacă am creat (dintr-o greșeală) o lume ce-mi părea perfectă, cu siguranță, voi putea ca, dintr-un gând bun, să dau naștere unei... continuări a vieții noastre aceleia fericite ce-a fost...!!

-Iubito, ești bine?, auzi atunci lângă ea un glas nespus de drag, dar și foarte cunoscut, acum. 

Deschise repede ochii și-și văzu bărbatul iubit, ce-o privea oarecum îngrijorat, dar și zâmbăreț, foarte fericit c-o vede. 

-Tati, te-ai întols!, auzi atunci și glăsciorul puiului din brațele sale, care încă îl cuprindeau. 

-Ei, asta-i acum, am fost numai până la patiserie, am vrut să vă surprind plăcut cu plăcințelele acestea, pe care eu le-am descoperit ieri. Sunt cu mere și scorțișoară, preferatele noastre... și-s mmmmm, îți lingi degetele, nu alta! 

Râseră cu toții, iar apoi se așezară bucuroși la masă, pentru a se ospăta cu bunătățile aduse de tati. 

Iar Milica își aminti... cum visa ea cu ochii deschiși la o lume mai bună pentru puiuțul ei, dar și pentru soțul său cel drag. Și apoi, a închis pentru o clipă ochii și mintea ei plină de basme a început a țese unul, imaginându-se pe sine ca... vrăjitoare bună, în trup de pisică neagră... și că locuia într-o lume fermecată, unde doar binele domnea... și acolo trăiau frumos și în armonie deplină toate viețuitoarele. 

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa. 

-

SFÂRȘIT

________

©Cri

sâmbătă, 4 iunie 2022

Vis la început de iunie

 



Mă aflam într-o lume... ce-mi părea fermecată, 

căci mă simțeam, aievea, mai minunat ca niciodată. 

Și-apoi, zărindu-i pe cei doi, am înțeles, pe dată, 

că fericirea mi-e sădită colo-n suflet, și-i adevărată. 

*

Un timp, am stat și i-am privit cuminte

cum se jucau frumos și eu luam aminte

că volumul lor diferit deloc nu mai conta, 

ci numai bucuria vie, ce-acum îi anima. 

*

Tot așa-i și-n iubire, când noi visăm ceva, 

ce numai cu simțirea-am putea imagina, 

ca suflete, ușoare-fulg, pe dat', vom deveni, 

trăindu-ne Povestea, sau Minunea de-a Iubi. 

*

Fiindcă doar astfel totul se țese mai frumos, 

când mirific ne devine visul și-ncontinuu duios.

Ah, cât de minunat ar fi să ne rămânem toți copii, 

dar ca adulți, îmbrățișând amorul, comoara inimii!

©Cri


sâmbătă, 28 mai 2022

Louise și Cri ne spun acum o miau-poveste

 



A fost odată, dar ca niciodată, 
pe o planetă albastră însă mai curată, 
fiindcă nu omul era cel ce-o conducea, 
ci o felină, care -ca pe-un Paradis, o lumina... 

noapte de noapte, cu Luna la taifasuri ea stătea 
și... țara (împreună și ca una) la cale o punea,
căci mândra Lună de pe-acolo era tot pisică, 
dară mai înțeleaptă decât orișice amică. 

Fiindcă prietene mai multe, da, 
Regina Miau de-acolo-avea, 
dară ca Luna Plină
niciuna nu-i 
era.

Când Soarele pe cer, din nou, li se-arăta, 
Regina noastră Miau la somnic se ducea,
lăsând visul să se împlinească de la sine, 
ca o poveste-vie, de pe magice coline.... 

Și viața-i liniștită de poveste, 'nainte se desfășura, 
fără de griji terrane și fix cum toată lumea o dorea.


De v-au plăcut pictura și poezia mea, 
vă mai aștept pe-aici cu drag la o cafea,
ori la vis șăgalnic, dar binecuvântat
de un același virtuozic miaunat! 
💕

Sursa imaginii se ascunde în spatele acesteia. 😊 


joi, 26 mai 2022

Lumina ce transpare

 


Când soarele străbate petalele-aurite,
cu roz se-mbracă până și floarea violet, 
iar verdele din juru-i culoarea își aprinde, 
sfios precum condeiul din visu-mi de poet. 


Pe lacul străjuit de stâncile-austere, 
un gând de-aproape vară se-nfiripă  
și strălucește gingaș, un vis de adiere, 
din roz și mai albastru, în aceeași clipă. 


Și zborul se-nfiripă în crângul din poveste, 
ca visu-n jurul florii ce minunat a strălucit 
dar nu prin apă, nici mai sus, în zările celeste, 
ci chiar aici, în Paradisul din visul împlinit! 

©Cri 


Fotografiile (care mi-au servit azi drept muze) îi aparțin lui Paul Militaru și eu le-am cules, pe rând, de pe blogul său personal. În spatele fiecăreia se regăsește link-ul sursă.



luni, 23 mai 2022

O altă casă

 M-am luat frumușel de mână și m-am preumblat cu mine prin lume, mai întâi. Să o descopăr, sau -mai bine zis- să o redescopăr cu ochii mei, nu numai prin cei ai mamei mele, cum făcusem până atunci. Încet-încet, mi-am restabilit ordinea din gânduri, așezându-le frumos pe acestea, pe fiecare în căușul lui de gând. Și mai nou, am făcut asta chiar azi-dimineață. 

„Cu unele cuvinte de-ale tale rezonez, cu altele, însă, cam nu, ceea ce-mi pare a fi un lucru firesc, fiindcă eu nu sunt tu.” 

 Aceste cuvinte (ce-s și unele cu rimă, iată!) au luat naștere în mintea mea ca printr-o magie... Citisem un articol scris de un prieten. Și mi-am reamintit că, mai ieri, citisem un altul, scris de același prieten. Cu articolul de azi am rezonat total, cu celălalt, deloc... De ce?, m-am întrebat, iar răspunsul corect l-am aflat în citatul dinainte. Deși-i impropriu să-l numesc citat, fiind scris tot de mine.  Ba, l-am inclus și-ntr-o poezie, pe care am publicat-o tot astăzi, numai că aici: 

Trăiri din Mai 😉  (adică pe celălalt blog al meu)

 Prin urmare, m-am citat eu pe mine... Oare se poate așa? Sau scrie undeva că poți să-i citezi doar pe alții, ce-s publicați într-o carte? Nu neapărat cu poze, dar tipărită, identificabilă. Și blogul ar putea fi considerat o carte, nu-i așa? Una virtuală, de acord, dar tot a ta e, doar este scrisă de tine. Rândurile acelea, sau gândurile exprimate pe hârtia electronică îți aparțin în proporție de 100%. Pe blog, eu-una îl percep a-mi fi mult mai mult decât o carte-electronică. Pentru mine, acesta e și... o altă casă. Da, îmi e cămin adevărat, doar că altfel decât cel pe care-l locuiesc cu corpul, ceea ce-mi pare a fi tot un lucru firesc, doar mintea omului are nevoie de un altfel de spațiu pe care să-l ocupe și unde să se simtă... la ea acasă. 😏

 Cu unele căsuțe rezonează trupul și cu altele mintea, fiind două entități diferite, chiar dacă, împreună, ele mă compun. Sau aproape mă compun, fiindcă eu mi-s, în primul rând, un Suflet, iar această Entitate specială se simte fericită numai alături de altele asemenea ei, într-o Casă tot specială, cea a Domnului, care-i mai cunoscută de noi sub numele de... biserică. 😇

 Dar acum era vorba despre căsuța minții, pe care mi-am propus s-o (re)creez dintr-un izvor de gânduri numai bune, exprimate prin niște cuvinte care definesc Fericirea... din clipă, cotidiană și, mai ales, împărtășită. 💕

joi, 19 mai 2022

Alfabetul fericirii dintr-o clipă

A - de la armonia dintre tine și tot ce scrii pe blog. 

B e de la bunătatea pe care o oferi necondiționat. 

C ar putea fi de la căsuța ta virtuală, ce-ți e tot cămin adevărat.

D e de la dragostea pe care o pui mereu în cuvinte.

E nu-i doar un verb, ci-i chiar verbul a fi, a exista. 

F de la ce ar putea fi, dacă nu de la fericirea dintr-o clipă? 

G e gândul cel bun, pe care-l porți și acum cu tine. 

H reprezintă hotărârea mea de a așterne pe hârtie aceste rânduri. 

I este iubirea aceea care ține... „până la adânci bătrânețe”.

J e jocul, pe care bine ar fi să nu-l mai uităm, vreodată.

K ar putea să fie un kilogram de înghețată, iar aroma și-o alege fiecare. 

L e lumina din tine, pe care o dăruiești cu generozitate. 

M e de la melodia ta preferată și de la murmuratul ei, atunci când... o simți. 

N este o noapte înstelată, nu neapărat de Van Gogh, dar poate fi, dacă vrei. 

O e de la ordinea din mintea ta, ce ți s-a descoperit odată cu lumina din tine. 

P e pacea ta interioară, care vine la pachet cu poezia, povestea, povestitul. 

R ar putea fi -de ce nu?, răbdarea cea, mai apoi, recunoscătoare sorții. 

S e de la însăși soarta pe care ți-o alegi și apoi o scuturi bine de păcate. 

Ș este șoapta de iubire, ce-i magie pură, dar reală. 

T e un torent de trăiri din cele adevărate. 

Ț este țipătul de bucurie la împlinirea unui vis frumos și îndelung visat.

U e de la urcatul pe culmile împlinirii sentimentale. 

V sunt eu și mai ești și tu, visătoarea (sau visătorul) care citește. 

X ar putea fi xilofonul pe care l-ai avut în copilărie. 

Y e yeyyy-ul ce-ți anunță, uneori, bucuria.

W este de la website-ul tău favorit, desigur.

Z e atât de la zâmbetul ce-l porți acum pe buze, cât și de la zorii zilei care va urma. 

*

Dacă ți-a plăcut alfabetul fericirii dintr-o clipă, cel din perspectiva mea, îl poți scrie și tu pe al tău. Și-ți garantez că îți va plăcea mult de tot acest sublim exercițiu de imaginație. Daaaa, fix așa este, pentru că eu-una l-am adorat! 💕



duminică, 15 mai 2022

Dintr-un „Dicționar de optimisme”

De curând, mi-am dăruit o carte. De fapt, mai multe, dar una dintre acestea e dicționarul cu numele din titlu, scris de Chris Simion-Mercurian. Nu regret achiziția și mi-a plăcut mult tot ceea ce am găsit în acesta. Dar... fiindcă întotdeauna există -se pare- și un dar..., ceea ce nu mi-a plăcut și chiar m-a necăjit e faptul că e scris de mână. De mâna celei care-l semnează. Și dumneaei nu scrie foarte frumos și nici întrutotul citeț, așa că lectura mi-a fost cam... frustrantă, în pofida conținutului, care chiar merită. 

Iată și câteva citate, sau lecții de viață, pe care mi le-am însușit, citindu-l: 

„Acum e tot ce am.”

„Admirație, atracție, atenție - 3 componente ale unei relații veritabile.”

„Bătrânețe mai înseamnă și liniște.”

„Bunătate = să dai din mai bunul tău.”

„Bumerang - Ai grijă ce arunci!”

„Băutura există pentru cei care nu știu să se îmbete fără ea.”

„CE n-am apucat să facem, de fapt, nu era necesar.”

„CEC ÎN ALB e atât încredere, cât și inconștiență.”

„DĂ prima șansă pentru celălalt, a doua pentru tine!”

„Dumnezeu e în noi.”

„Excluderea e eliberarea căreia-i urmează și vindecarea.”

„Folositor ne e tot ce trăim.”

„Finalul începe când dispare misterul.”

„Găsim tot ce ne trebuie.”

„Graba orbește.”

„Grav e ce fură bucuria.”

„Hotărăște pentru tine, sau ca și pentru tine!”

„Hocus Pocus, totul poate dispărea într-o clipă, ca prin magie!”

„Hrana e ceea ce te ține în viață, nu ce te satură.”

„Ieri nu are ce căuta în prezent.”

„Iertarea formează duo doar cu iubirea.”

„Înainte, nu înapoi!”

„Jarul neîntreținut se stinge.”

„Kilogramele de pe suflet ne țin pe loc.”

„Locul tău în lume reprezintă menirea ta pe Pământ.”

„Lumea e cum o vezi și se schimbă odată cu tine.”

„Minuni sunt peste tot în jurul nostru.”

„Ocupă-te să nu fii ocupat, ci liber!”

„Pune punct la timp, nu virgulă. Virgulele nasc în noi monștri.”

„Poți tot ceea ce vrei.” 

„Repetă ce-ți face bine!”

„Simte în loc să gândești!”

„Seninătate. A chipului.”

„Șandramaua cade uneori pur și simplu.”

„Tăcerea e bună doar când e clară.”

„Trebuie? Nu, nimic nu trebuie.”

„Trezește-ți creierul!”

„Un pas greșit te poate duce într-o direcție bună.”

„Ura și iubirea au aceeași sursă.”

„Viața e frumoasă dacă ți-o faci așa.”

„Vindecarea se întâmplă în confruntare, nu în fugă.”

„Ziua bună se simte la finalul său.”

-ZÂMBEȘTE! 😊

vineri, 13 mai 2022

Va fi, vreodată..

 și-ncepe chiar de-acum, 

cu aste câteva cuvinte, 

ca nou (și mai bun) drum.

*

Un vis de-aproape primăvară 

s-a vrut blogul cel nou să-mi fie, 

dară acum, uite!, e aproape vară 

când scriu această primă poezie. 

*

Și sper să îi urmeze, în curând, 

un pic mai mult decât ăst gând,  

de-a demara un vis ce-a fost, 

dându-i un sens ș-apoi, ș-un rost. 

©Cri

vineri, 15 aprilie 2022

Se povestește...

 ...că a fost odată, demult, tare demult, când lumea și magică în parte era, un tărâm fermecat, născut dintr-un gând nerostit, dar îndelung ...