A - de la armonia dintre tine și tot ce scrii pe blog.
B e de la bunătatea pe care o oferi necondiționat.
C ar putea fi de la căsuța ta virtuală, ce-ți e tot cămin adevărat.
D e de la dragostea pe care o pui mereu în cuvinte.
E nu-i doar un verb, ci-i chiar verbul a fi, a exista.
F de la ce ar putea fi, dacă nu de la fericirea dintr-o clipă?
G e gândul cel bun, pe care-l porți și acum cu tine.
H reprezintă hotărârea mea de a așterne pe hârtie aceste rânduri.
I este iubirea aceea care ține... „până la adânci bătrânețe”.
J e jocul, pe care bine ar fi să nu-l mai uităm, vreodată.
K ar putea să fie un kilogram de înghețată, iar aroma și-o alege fiecare.
L e lumina din tine, pe care o dăruiești cu generozitate.
M e de la melodia ta preferată și de la murmuratul ei, atunci când... o simți.
N este o noapte înstelată, nu neapărat de Van Gogh, dar poate fi, dacă vrei.
O e de la ordinea din mintea ta, ce ți s-a descoperit odată cu lumina din tine.
P e pacea ta interioară, care vine la pachet cu poezia, povestea, povestitul.
R ar putea fi -de ce nu?, răbdarea cea, mai apoi, recunoscătoare sorții.
S e de la însăși soarta pe care ți-o alegi și apoi o scuturi bine de păcate.
Ș este șoapta de iubire, ce-i magie pură, dar reală.
T e un torent de trăiri din cele adevărate.
Ț este țipătul de bucurie la împlinirea unui vis frumos și îndelung visat.
U e de la urcatul pe culmile împlinirii sentimentale.
V sunt eu și mai ești și tu, visătoarea (sau visătorul) care citește.
X ar putea fi xilofonul pe care l-ai avut în copilărie.
Y e yeyyy-ul ce-ți anunță, uneori, bucuria.
W este de la website-ul tău favorit, desigur.
Z e atât de la zâmbetul ce-l porți acum pe buze, cât și de la zorii zilei care va urma.
*
Dacă ți-a plăcut alfabetul fericirii dintr-o clipă, cel din perspectiva mea, îl poți scrie și tu pe al tău. Și-ți garantez că îți va plăcea mult de tot acest sublim exercițiu de imaginație. Daaaa, fix așa este, pentru că eu-una l-am adorat! 💕
Ce idee faina acest alfabet! 😊
RăspundețiȘtergereLa "Z" aveam deja un zambet larg pe buze, cu reverberatii pana-n suflet!
Weekend frumos iti doresc, Cri! Imbratisari si pupici cu drag! 💕
Ce mult m-ai bucurat cu aceste cuvinte, Diana! 💕 Ești minunată! Te pup și te îmbrățișez și eu, cu același mare drag!!
ȘtergereWeekend cu mult soare îți doresc, la rându-mi, și cu atâtea bucurii, încât zâmbetul să nu-ți mai apună de pe buze...!!
😊😊
Toate aceste jocuri, îmi amintesc de "J0" si Stefania :)
RăspundețiȘtergereDin câte-mi aduc eu aminte, Iosif, Jo nu se juca, ci doar Ștefania...:) Nu știu dacă ele sunt două persoane diferite, sau una și aceeași, necunoscându-le în realitate..., dar știu că eu sunt doar eu însămi, adică numai Cri, atât pe aici, cât și pe blogul meu principal, „Fericirea dintr-o clipă”. 😊
ȘtergereȘtiam că Jo a părăsit blogosfera, dar despre Ștefania n-am știut până acum... Mi se pare atât de trist când mai pleacă cineva de care mă atașasem.... Dar asta-i viața. Fie ea reală, sau virtuală.
Îți mulțumesc din suflet pentru semnul de trecere...! O zi frumoasă să ai!! 😊
Asa e prin aceasta gara virtuala,
Ștergeremulti urca si multi coboara
Fix așa e, Iosif, că bine ai observat!
ȘtergereSa stii ca o sa ma gandesc! Ai avut o idee exceptionala, Cri!
RăspundețiȘtergereUn exercitiu de imaginatie minunat, intr-adevar!
O seara frumoasa si o duminica plina de minuni!❤️😘
Suzana, îți mulțumesc! Din toată inima, și aici! ❤️😘
ȘtergereTare mult m-ai bucurat cu tot ce mi-ai scris!
Te îmbrățișez și-ți doresc să ai și tu o după-amiază de duminică și o săptâmână care-i va urma pline, pline de bucurii, pe care să le simți minuni adevărate!! 😊
Iar dacă vei încerca acel exercițiu de imaginație, mult succes și inspirație maximă îți mai doresc! Pupici!!
Interesantă idee. Poate o să fac şi eu un astfel de alfabet. Adică mai multe 😊: al fericirii, al iubirii, al urii, al speranţei, al nepăsării, al disperării. Cred c-o să mă axez pe cele negative, că de dulcegării pozitive e plină lumea virtuală - spre deosebire de cea reală.
RăspundețiȘtergereÎntr-adevăr, pot fi mai multe! 😊 Poate că le voi mai încerca și eu... și pe altele. L-am ales, inițial, pe acela al fericirii doar pentru a-l asorta blogului meu principal, ce se numește chiar „Fericirea dintr-o clipă”. 😊
ȘtergereE adevărat că-i plină de „dulcegării pozitive” lumea virtuală, dar oare nu de acestea are omul modern nevoie, măcar pe aici..? Mie una îmi ajung dramele din real, pe care am început să le mai „spăl (și le săpunesc bine)” cu frumusețile de pe aici. Creierul meu are nevoie de această oază de liniște sufletească și de mai bine, chiar dacă e una predominant imaginară. Sufletele cu care fac schimb de gânduri sunt, însă, la fel de reale ca mine...😊
Mulțumesc tare mult pentru popas și cuvinte! ❤️
Mi-au plăcut toate literele dar am vibrat, emoționată la "k", "v" și bineînțeles la "z" (aveam exact un zâmbet !)...
RăspundețiȘtergereNu cred că aș reuși un alfabet atăt de bine punctat !
Mă uimești (și mă simt atât de bine ...) cu fiecare pagină pe care reușesc să o citesc !
Pupici ❤
M-ai determinat să mai citesc o dată la acele litere...:) Tare mă bucur că ți-au plăcut toate! Îți mulțumesc, Prietena mea dragă, mult, mult, mult..!! Pupici și de la mine, cu drag!!! ❤️
Ștergere